Nostalgii de România
Sunt fix 7 ani de când nu mai locuiesc în cămin, dar încă ţin bine minte chioşculeţul de lângă intrare, de unde îmi cumpăram zilnic NUGA. În sesiune mai ales, coboram de mai multe ori „până jos" pentru ea.
Pe vremea aceea, NUGA avea 2 avantaje pe lângă nostalgia copilăriei: era îndeajuns de ieftină şi suficient de dulce, încât să se saturi de zahăr pe ziua respectiva din maxim 2 bucăţi. Cred că oricine dintre voi are amintiri româneşti cu NUGA, toate dinainte de a pleca din ţară. Prima secvenţă care îmi vine în minte este de pe vremea când se vindea la alimentară la kilogram. Arăta ca un chec, din care mama îmi porţiona raţia pe zi să nu îmi cauzeze şi pe care eu o depăşeam abuziv pe furiş până îmi venea rău şi îi dădeam dreptate. Doar până a doua zi.
Se spune că NUGA era o prajitură pe care grecii au dus-o în Marsillia. Francezii s-au amorezat instant de ea numind-o la inceput „nougo". Istoria ei în Franţa este puternic legată în Montmelimar de cultivarea nucului şi a alunului, iar miezul de nucă băştinaş şi mai ales alunele au făcut casă buna cu prăjitura grecească, la care francezi au mai adăugat puţină miere cu aromă de levănţică.
În a doua jumătate a secolului al 17-lea, Montelimar se specializase deja în producerea deşertului, iar alunele au fost preferate nucilor pentru că păstrau culoarea albă şi erau mai moi.
Pe 2 ianuarie 1701, NUGA trăieşte momentul ei de glorie maximă. Claude Souchon, primarul din Montmelimar, le-a oferit oaspeţilor săi, nobilii de Burgundia şi Berry, nu mai puţin de 100 de kilograme de nuga albă, produsul fiind considerat un cadou rar, destinat doar oaspeţilor de rang înalt care treceau prin Montelimar din toate colţurile lumii şi astfel NUGA s-a răspândit fără prea mari eforturi în întreaga lume.
În Italia se face NUGA de Cremona, NUGA de Montelimar se bucură încă de faimă în Franţa, iar spaniolii o numesc turron şi o fac cu migdale în provincia Salamancai şi mai ales în La Alberca.
Deşi nu e invenţie românească, NUGA, sau halviţa sau cum vreţi s-o numiţi, face parte dintru-un trecut mioritic asumat şi destul de personal, căci nu prea îţi vine să duci nuga când te duci în vizită. Deşi ar fi amuzant.
Cu toate că o mai gasesc prin Europa în variante locale, românii şi-au adus-o cu ei în ţara în care locuiesc. Nu am văzut magazin românesc în Grecia, Spania, Portugalia, Anglia fără NUGA făcută româneşte, cu albuş de ou şi zahăr fiert cu miere. Pe când eram în Germania într-un sat românesc de lângă Gummersbach unde filmam un reportaj despre românii plecaţi din ţară, am intrat într-un magazin românesc. Printre murături, carne de mici şi foi de placintă, am zărit pe raft şi NUGA şi m-a pălit dorul de ţară brusc şi irevocabil. Am dat pe ea cam un euro şi am sunat repede acasa să anunţ evenimentul: sunt la 2 zile de condus de România, dar am NUGA!
Anelise Salan, realizator/producator ProTv Internaţional
