[22 Februarie 2010] | Sursa: Stirile ProTV
 

Mii de oameni, izolati din cauza inundatiilor si alunecarilor de teren

Mioara Mantale

E cod portocaliu de inundatii in sapte judete din tara: Teleorman , Satu Mare, Dolj, Olt, Teleorman, Dambovita si Giurgiu se afla sub amenintarea apelor. Numai in Dambovita 2.500 de oameni sunt izolati de restul lumii, drumurile fiind acoperite cu pamant.

Alertati de situatia tot mai grava, membrii Comitetului National pentru Situatii de Urgenta s-au reunit duminica seara in Capitala pentru a lua masuri rapide. Participantii au avertizat ca situatia s-ar putea agrava in urmatoarele zile, cand vremea va continua sa se incalzeasca.


Inundatiile au facut deja pagube. La Magura Ilvei, in Bistrita Nasaud apele, blocate de gheata, au iesit din matca si au invadat cateva gospodarii. A fost nevoie de sase detonari succesive pentru a distruge un pod urias de gheata de peste 200 de metri.


In Dambovita, ploile au macinat si surpat o bucata din drumul judetean 724, care leaga comunele Pucheni si Malu cu Flori. Aproape 3000 de suflete nu mai au nici o legatura cu lumea civilizata.


La Craiova, casele dintr-un cartier marginas au fost inundate in urma unei o ploi torentiale.


Probleme si la Balota, in Mehedinti. Alunecarile de teren au rupt un stalp electric din reteaua care alimenta calea ferata. Circulatia trenurilor in zona a fost deviata.


Citeste aici ce se intampla in fiecare ora